București, 5 noiembrie 2019
Initiative România, alături de iSense Solutions, lansează un nou studiu marca BOLD, pe tema fenomenului de video streaming în România. Studiul se concentrează pe analiza și înțelegerea obiceiurilor de consum media al românilor, la momentul actual, ca urmare a evoluției fulminante a platformelor VoD (video on demand).
Studiul trasează o hartă a pieței serviciilor de Video on Demand în România, cu cele mai noi obiceiuri și preferințe de consum ale utilizatorilor, și oferă insights cu privire la diferențierea publicului pe cele mai populare platforme din România – Netflix și HBO GO. Totodată, rezultatele studiului evidențiază atât avantajele platformelor online, cât și ale canalelor media tradiționale, cum este TV-ul, pentru a veni cu recomandări în ceea ce privește comunicarea cu targetul celor două medii.
„Ne-am dorit ca în această ediție a studiului BOLD să urmărim impactul pe care îl au platformele VoD asupra obiceiurilor de consum video ale românilor. Dacă luăm în calcul toți factorii tehnologici și sociali care influențează schimbările de atitudini și consum în rândul generațiilor și categoriilor de public, descoperim anumite nișe de consum care „explodează” și pe care le putem măsura doar când se ajunge la o masă critică, însă atunci poate fi destul de târziu. Așa ne-am decis să pornim la drum cu misiunea de a realiza o cercetare care nu doar să ne ajute să înțelegem mai bine consumatorii și obiceiurile de consum media, în general, dar să ne ofere date cât mai specifice prin care să ne axăm pe fiecare categorie în parte, fie că vorbim de public, fie de canale media sau tipuri de conținut”, spune Cătălin Florea, Strategic Communication Integrator, Initiative.
Pentru platformele pe bază de abonament, cifrele sunt din ce în ce mai mari: 69% dintre respondenți (7 din 10 persoane) au un abonament pentru cel putin o platformă, în timp ce 46% folosesc Netflix și o tremie HBO GO, cele două dominând piața VoD din România.
Majoritatea abonaților folosesc servicii VoD cel puțin de câteva ori pe săptămână, acasă, seara, direct pe televizor sau pe un alt dispozitiv, cum ar fi telefonul mobil sau laptopul. În general, utilizatorii de servicii VoD sunt tineri și au venituri mai mari comparativ cu cei care nu folosesc aceste servicii. Chiar și așa, 55% dintre utilizatorii VoD au între 35 și 54 de ani, în timp ce tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani petrec cel mai mult timp vizionând conținut video, peste 50 de ore pe săptămână.
„Dezvoltarea platformelor VoD presupune o creștere a timpului total de vizionare, dar și o reducere a expunerii la publicitate și mutarea atenției de pe canalele media gratuite, precum Facebook și YouTube. Cât despre piața serviciilor de VoD, principalul diferențiator este lipsa de reclame, acest factor fiind asociat și cu o calitate mai bună a programului sau a platformei, pentru care oamenii sunt dispuși să plătească”, spune Andrei Elvădeanu, Client Service Manager iSense Solutions.
Studiul online a fost realizat pe un eșantion de 1.200 de respondenți din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 și 54 de ani.
Despre Initiative
Initiative este una din cele mai mari reţele independente de media din lume, asigurând servicii specializate de planificare şi cumpărare de media, de strategie, consultanţă de media şi new media.
Initiative este membră a Interpublic Group of Companies şi este afiliată reţelei internaţionale Initiative Worldwide. În România, Initiative este membră a grupului de companii din care mai fac parte agenţiile MullenLowe, Golin, Profero, Medic One și BPN.
Pentru mai multe informații vă rugăm accesați: http://www.mediafactbook.ro, Facebook sau pe LinkedIn.
Despre iSense Solutions
iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România. Compania a fost fondată de Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 14 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.
You must be logged in to post a comment.