- 21% dintre românii din mediul urban preferă mai întâi să plătească datoriile mai mici
- 44% dintre aceștia preferă rate descrescătoare, de la lună la lună
- 31% dintre români își planifică întotdeauna bugetul
31% dintre românii din mediul urban își planifică întotdeauna bugetul, în timp ce 44% dintre ei spun că o fac de cele mai multe ori. Conform celui mai recent studiu pregătit de KRUK în România, „Reciclarea datoriilor”, implementat de agenția de cercetare iSense Solutions, 91% dintre persoanele din mediul urban, cu vârste cuprinse între 25 și 55 de ani, au avut o datorie de rambursat, în timp ce în prezent, 7 din 10 persoane au încă datorii.
Cercetarea a urmărit să evalueze atitudinea românilor față de rambursarea datoriilor și modul în care aceştia îşi prioritizează plățile lunare datorate. În ceea ce privește cheltuielile, plățile utilităților se situează pe primul loc, 77% dintre români spunând că aceste facturi sunt primele plătite, urmate de plata ratelor, 75%. O altă categorie importantă care ocupă un nivel ridicat în ordinea de plăți a românilor este cea legată de cheltuielile efectuate cu copiii: 59% dintre respondenți au menționat această categorie ca fiind pe locul trei în lista lor lunară. De remarcat, pe ultimele locuri apar cheltuielile pentru îmbrăcăminte (9%), în timp ce 17% dintre respondenți au menționat, de asemenea, costurile aferente animalelor de companie, care sunt de asemenea pe lista lor de plăți.
You must be logged in to post a comment.