Procentul românilor din mediul urban care se declară mulțumiți de locul lor de muncă este în creștere: de la 55% în 2016 la 61% în 2019, arată un nou studiu iSense Solutions, realizat pentru evenimentul Employer Branding Conference, în luna martie a anului curent. Creșterea satisfacției la locul de muncă este și mai vizibilă pe segmentul de tineri între 18 și 23 de ani (77% anul acesta, versus 60% în 2016), cât și pe segmentul 26-34 de ani (de la 58% în 2016 la 71% în 2019).
Tendințe ce vor influența comportamentul românilor în 2019: responsabilitatea față de mediu, interesul pentru gamificare, preferința pentru interactiunea cu brandurile prin intermediul tehnologiei
Printre cele mai importante tendințe ce vor influența comportamentul românilor în 2019 se numără responsabilitatea fața de mediu, interesul pentru gamificare și preferința pentru interactiunea cu brandurile prin intermediul tehnologiei, arată studiul iSense Modern Consumer Trends Tracker, desfășurat anual de compania de cercetare de piață iSense Solutions. Datele au fost culese în luna ianuarie a acestui an și sunt reprezentative la nivel urban.
Responsabilitatea față de mediu
Românii încep să fie mai atenți nu doar la calitatea vieții lor, ci și la impactul pe care acțiunile lor le au asupra mediului înconjurător. Astfel, în 2019, 8 din 10 persoane refolosesc pungile de la magazin (față de 74% în 2018), iar procentul celor care au reciclat a crescut de la 51% în 2018, la 58% în 2019. Mai mult, 28% dintre consumatori au cumpărat produse de la companiile care se implică în protejarea mediului, tendința fiind semnificativ mai mare în cazul tinerilor de 18-23 ani (41%).
Studiu HISTORY și iSense Solutions: Regele Mihai și Ceaușescu, în topul personalităților din ultimul secol preferate de români
Astfel, potrivit participanților la studiu, cele mai benefice perioade din istoria României sunt perioada interbelică (42% dintre respondeţi) şi cea comunistă din 1968 și până la Revoluția din decembrie 1989 (18,2%). Doar 11,6% dintre români consideră perioada 2007 și până în prezent ca fiind cea mai benefică, iar procentul este şi mai mic pentru perioada de pre-aderare la Uniunea Europeană, 1989-2007 (7,8%).
„Studiul arată puterea miturilor istorice și efectele selective ale memoriei sociale. Recenta moarte a Regelui Mihai de România probabil ca l-a propulsat pe acesta în fruntea clasamentului. În plus, largă convergentă a politicienilor și analiștilor spre imaginea acestuia ca simbol al neamului face deloc surprinzătoare alegerea respondenților. Mitul perioadei interbelice, a vârstei de aur a României, persistă și el, ajutat de faptul că niciunul dintre respondenți nu a trăit în acea perioadă, iar istoria populară este încă departe de a fi demontată sau modulată de istoria academică. Paradoxal, cele mai pozitive evenimente din ultimii 100 de ani sunt cele mai recente, deși perioadele mai mult sau mai puțin îndepărtate sunt considerate a fi cele mai bune din istorie. Este mai ușor să uiți problemele trecutului și să îți amintești doar de glorii reale sau imaginare în timp ce momentele recente sunt încă proaspete în memorie, atât cu valențele pozitive cât și cu cele negative. Un ultim paradox: comunismul nu a fost bun, dar un respondent din cinci îl nominalizează pe Ceaușescu ca figura pozitivă remarcantă a ultimului secol. Să fi fost oare comunismul o idee proastă, dar aplicată bine de naționalismul socialist al dictatorului care a condus România timp de un sfert de secol?”, comentează antropologul Radu Umbreș.
În clasamentul personalităților care au avut un impact pozitiv asupra vieții românilor din 1918 până în prezent, Regele Mihai este indicat într-o proporţie covârşitoare (41,7%), însă este urmat de Nicolae Ceaușescu, cu peste o cincime dintre voturi (21%). În timp ce alte personalităţi au întrunit mai puţin de 10% dintre voturi (Iuliu Maniu – 9,7%, Corneliu Coposu – 5,1%, Gheorghe Gheorghiu Dej – 3,4%, Ion Iliescu – 1.8%), peste 11% dintre români au preferat să nu nominalizeze o anumită persoană.
În anul Centenarului, 41,9% dintre români consideră Marea Unire ca fiind evenimentul istoric din ultimii 100 de ani cu cel mai mare impact pozitiv asupra ţării. Un număr similar de respondenţi indică, însă, alte două evenimente – Revoluția din decembrie 1989 (22,8%) și Aderarea la UE (20,4%). Doar 3,8% dintre români cred că instaurarea comunismului a avut un efect benefic asupra ţării.
Pe de altă parte, peste o cincime (21,3%) dintre români sunt de părere că migrația în UE este evenimentul economic din ultimii 100 de ani cu cel mai mare impact pozitiv asupra societății românești. Pe următoarele două locuri se situează restituirea pământului colectivizat și a proprietăților expropriate (18,3%) și privatizarea și tranziția la economia de piață (17,1%). În acelaşi timp, un procent semnificativ (14,5%) consideră industrializarea în socialism ca fiind evenimentul economic cel mai benefic din ultimii 100 de ani.
Studiul a fost realizat de către compania iSense Solutions pentru HISTORY România, pe un eșantion reprezentativ de 1.051 de respondenți, din mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 16-65 de ani. Prin acesta, postul de televiziune sărbătorește 100 de ani de la Marea Unire.
Despre HISTORY®
Televiziunea HISTORY®, în prezent existentă în peste 302 milioane de locuinţe din toată lumea, priveşte istoria dintr-o perspectivă diferită, celebrând oamenii cu iniţiativă care ies din mulţime şi îşi lasă amprenta asupra lumii. Aceşti oameni, prezenţi în vasta diversitate de emisiuni difuzate de HISTORY®, sunt nonconformişti care înfruntă riscul, aduc schimbarea, modifică drumurile deja bătătorite şi împing limitele mai departe.
HISTORY este principala televiziune din portofoliul A+E Networks UK®. HISTORY a aderat la ARMA în februarie 2013, când a lansat un feed de transmisie localizat, putând astfel asigura grile de programe personalizate pentru România. Televiziunile HISTORY şi HISTORY HD sunt disponibile prin Akta-DCS, Digi, iNES IPTV, Orange TV, Telekom și UPC.
Pentru mai multe detalii, puteţi accesa site-ul oficial HISTORY România, pagina de Facebook HISTORY România sau canalul local de YouTube.
Despre iSense Solutions
iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România. Compania a fost fondată de Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 14 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.
|
11% dintre români ar trece la altă bancă pentru a beneficia de serviciul de plăți instantanee
11% dintre români ar trece la altă bancă pentru a beneficia de serviciul de plăți instantanee, arată un nou studiu iSense Solutions, dedicat percepției românilor asupra băncilor moderne și serviciilor oferite de acestea, realizat în luna noiembrie a acestui an, online, în mediul urban, la care au participat 604 persoane cu vârsta de peste 18 ani. Datele au fost prezentate în exclusivitate în cadrul conferinței Banking 4.0, organizată de No Cash Events.
Rapiditatea este una dintre caracteristicile puternic asociate cu băncile moderne: 76% dintre români spun ca o bancă modernă este o bancă rapidă, care îi ajută să nu-și piardă timpul. În acest context, posibilitatea de a face plăți contactless cu cardul este foarte apreciată de români, 80% dintre ei afirmând că această facilitate le face viața mai ușoară. De asemenea, 62% consideră că folosirea inteligenței artificiale ajută la rezolvarea mai rapidă a problemelor.
În ceea ce privește tehnologia și inovația, 2 din 10 români s-ar muta la altă bancă pentru a beneficia de tehnologii și inovații. Printre tehnologiile asociate cu o bancă modernă, se numără: aplicație de banking pentru mobil, plata contactless, posibilitatea de a contracta servicii online, posibilitatea de a-și schimba singuri setările de securitate ale cardului, posibilitatea de face exchange online, self-banking, salvarea plăților în aplicație, carduri virtuale.
„Studiul ne-a arătat faptul că românii își doresc să aibă posibilitatea efectua mai multe operațiuni cu ajutorul aplicației de banking pentru mobil. Printre opțiunile pe care și-ar dori să le aibă în aplicația de mobil a băncii se numără: să își poată plăti taxele și impozitele (61%), rovignetta (45%), utilitățile (42%), RCA-ul (39%), parcarea (35%), să își poată face o asigurare de viață (27%), să facă un depozit (24%) și să acceseze un împrumut (22%)”, declară Traian Năstase, Managing Partner, iSense Solutions.
Cu toate că doar 30% dintre români au auzit despre cardurile biometrice, ei declară că și-ar dori să le utilizeze: 7 din 10 români au declarat că ar folosi un card biometric (după ce au fost expuși la o descriere a produsului) dacă ar fi disponibile, iar 11% dintre ei și-ar schimba banca cu care lucrează pentru accesul la un card biometric.
Aproape trei sferturi dintre români (73%) sunt de părere că utilizarea unui card biometric le-ar face viața mai ușoară. Cardul biometric reprezintă o opțiune atrăgătoare pentru români pentru că poate fi folosit exclusiv cu amprenta persoanei (71%), pentru că oferă siguranță contului bancar în cazul pierderii cardului (70%) și datorită riscului redus de fraudă (64%).
Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 604 de respondenți din mediul urban. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani din mediul urban din România. Grad de eroare +/- 3.99%, la un nivel de încredere de 95%.
Despre iSense Solutions
iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România. Compania a fost fondată de Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 14 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.
|
Studiu iSense Solutions: 37% dintre români trăiesc de pe o zi pe alta
- 60% dintre români declară că au obligaţii financiare
- 30% dintre cei care au deja credite ar dori să acceseze un nou împrumut
- 55% dintre români au economii
Aproximativ 60% dintre români declară că au obligaţii financiare (credite, împrumuturi) în gospodăriile lor, în timp ce 37% dintre români au cheltuieli lunare obligatorii similare cu venitul încasat. Aceste date reies din cercetarea sociologică Obiceiurile financiare ale românilor, comandată de KRUK România cu ocazia Zilei fără Datorii, iniţiativă aniversată pe 17 noiembrie.
Rezultatele cercetării online realizată de agenția iSense Solutions ne arată că 30% dintre cei care au deja credite ar dori să acceseze un nou împrumut în anul care vine. Accesarea unui nou împrumut pentru a stinge unul anterior ne poate duce în spirala datoriilor.
Inițiativa Grupului KRUK de a atrage atenția asupra felului în care fiecare își gestionează banii este aniversată anual în jurul datei de 17 noiembrie, la nivel internațional, în țările în care compania își desfășoară activitatea: Polonia, România, Cehia, Slovacia, Italia, Spania și Germania. Cu această ocazie KRUK realizează o serie de activități menite să conștientizeze importanța unui comportament financiar în concordanță cu bugetul fiecărei persoane.
În ceea ce priveşte accesarea unui împrumut, românii au cea mai mare încredere în bănci, 83% dintre aceștia spunând că ar apela la astfel de instituții în cazul în care ar avea nevoie de bani. 14% dintre români au menţionat că ar lua un împrumut de la o instituţie financiară non-bancară, dacă o instituţie bancară ar refuza să le acorde împrumutul. Într-un procent semnificativ, 70% dintre românii care au accesat un nou împrumut pentru a stinge o datorie anterioară cred că situaţia lor se va îmbunătăţi în viitor.
Acestor rezultate li se adaugă faptul că 45% dintre români nu au economii în familie. Motivul pentru care românii fac economii sunt mai ales situaţiile neprevăzute cărora trebuie să le facă faţă. Bunul obicei de a economisi, care se deprinde timpuriu încă din copilărie, nu se reflectă în acţiunile noastre din viaţa de adult.
„O bună conduită financiară este temelia unei vieți împlinite. Acest lucru ar trebui să fie general valabil pentru fiecare dintre noi, iar Ziua fără Datorii este o nouă ocazie de conștientizare a acestui lucru. Cercetările sociologice pe care le implementăm în fiecare an ne-au facilitat înţelegerea contextului economico-financiar al clienților noştri, ne-au dat o imagine clară a problemelor cu care se confruntă şi ne ajută să le oferim mai multe posibilități de a depăși momentele dificile”, a spus Tomasz Ignaczak, Director General KRUK România.
Cea mai recentă cercetare KRUK arată că 58% dintre români sunt dispuşi să participe la sesiuni de pregătire online gratuite pentru a învăţa cum să-şi administreze bugetul lunar. Cunoştinţele pe care aceştia le pot primi de la specialişti sunt un pas important spre un echilibru financiar între veniturile şi cheltuielile familiei.
“Mai mult de jumătate dintre români sunt deschiși la ideea de educație financiară, lucru ce aduce perspective îmbucurătoare pentru următorii ani. Cu atât mai importantă este inițiativa companiilor din domeniul financiar, cum este cea a KRUK Romania, de a pune la dispoziția consumatorilor servicii de consultanță și educație. În timp, cu siguranță vom observa o îmbunătățire a modului în care românii își gestionează resursele financiare””, a spus Traian Năstase, Managing Partner, iSense Solutions.
În ceea ce privește comportamentul românilor cu privire la valorile împrumutate, cei care s-au confruntat cu probleme financiare sunt mai precauți. Astfel, 17% dintre cei fără datorii ar face un împrumut cu o valoare cumulând veniturile familiale pe 3 ani, în timp ce numai 10% dintre cei care deja au datorii ar împrumuta o astfel de sumă.
Forma de plată preferată a respondenţilor, fie că vorbim despre persoane cu datorii sau persoane fără datorii, este rata lunară fixă, care le permite să prevadă cheltuielile lunare pe care le vor avea, pentru o perioadă mai mare de timp. Specialiştii KRUK ţin seama de această opţiune de plată în momentul încheierii unui angajament de plată şi stabilesc împreună cu clienţii companiei suma lunară pe care aceştia o pot plăti cu regularitate, astfel, cu fiecare plată lunară efectuată, clientul se apropie de stingerea datoriei.
Metodologia de cercetare implementată de iSense Solutions a fost sondaj online, pe un panel reprezentativ la nivel naţional de aproximativ 900 persoane, din mediul urban şi rural, cu o distribuţie de 600 de respondenţi, persoane fără datorii şi aproximativ 300 de respondenţi, persoane cu datorii.
|
Studiu iSense Solutions: 63% dintre românii ce aparțin unei familii tradiționale și-ar dori să facă parte dintr-o familie modernă
Mai mult de jumătate (56%) dintre români declară că fac parte dintr-o familie tradițională, în timp ce 38% consideră că sunt membrii ai unei familii moderne, relevă un studiu iSense Solutions, desfășurat online, în mediul urban. În același timp, familia modernă rămâne aspirațională pentru 63% dintre românii care declară că aparțin unei familii tradiționale, procentul rămânând constant față de 2017.Cum văd românii familiile moderne?
Sunt familiile în care copiii au acces sporit la tehnologie (83% versus 35% în familiile tradiționale), iar opiniile lor sunt considerate importante (86% versus 46% în familiile tradiționale). Mai mult, cheltuielile pentru educație sunt mai mari într-o familie modernă (52%) față de o familie tradițională (45%). Părinții dintr-o familie modernă investesc în educația lor privind rolul de părinte (86% versus 45%), își supraveghează mai atent copiii (78% versus 38%), iar mai târziu își încurajează copiii să își aleagă singuri cariera (90% versus 48%).
De asemenea, într-o familie modernă, membrii își exprimă părerile, chiar dacă nu sunt de acord unii cu alții (87% versus 48%), au loc discuții cu copiii pe teme sensibile (cum ar fi nașterea, moartea, separarea – 85% versus 53%), iar membrii familiei apelează la psiholog sau psihoterapeut fără teama de a fi stigmatizați (80% versus 23%).
Rolurile într-o familie modernă sunt împărțite în mod egal și nu țin cont de gen (80% versus 57% în familiile tradiționale). Într-o familie modernă este mai comun ca membrii să locuiască într-o casă închiriată (17% versus 8%) și să nu fie casătoriți (48% dintre cei din familiile moderne nu sunt căsătoriți, comparativ cu 33% în familiile tradiționale).
Prietenii au un rol însemnat în familiile moderne, 63% din membrii unei familii moderne considerând că prietenii sunt parte din familie, versus 46% în familiile tradiționale. Pe de altă parte, în familiile tradiționale, bunicii joacă un rol mai important: copiii sunt crescuți pe baza sfaturilor bunicilor (84% în familiile tradiționale, versus 40% în familiile moderne), există o relație mai apropiată cu familia extinsă (88% tradițional versus 51% modern), iar situațiile în care copiii sunt crescuți de bunici sunt mai frecvente (73% în familiile care se percep ca fiind tradiționale versus 49% în familiile moderne).
Există percepția că media veniturilor într-o familie modernă este mai ridicată decât într-o familie modernă (77% din familiile moderne sunt asociate cu o medie mai mare a veniturilor pe gospodărie față de 52% dintre familiile tradiționale), însă acest lucru nu se verifică în realitate, media veniturilor familiilor din mediul urban fiind similară (4.939 lei în cazul familiei moderne și 4.918 lei în cazul celei tradiționale).
Unde investesc familiile moderne versus cele tradiționale?
Resursele lor merg către articole de îmbrăcăminte (74% în familiile moderne, respectiv 66% în cele tradiționale), produse IT și electronice (66%, respectiv 60%), în călătorii (65%, respectiv 57%), educația copiilor (38%, respectiv 31%), artă și cultură (45%, respectiv 39%), sport (28%, respectiv 17%).
„Studiind familiile moderne și tradiționale ne-am întrebat cum pot deveni brandurile mai dezirabile în comunicarea cu acestea? Am ajuns la concluzia că atât familiile moderne, cât și cele tradiționale <<vibrează>> și sunt mai dispuse să cumpere în urma unor comunicări de brand în care tații petrec timp cu copiii lor, familiile adoptă copii, mamele au și un job full-time. Cei ce se consideră parte a unei familii moderne însă apreciază mai mult dacă brandul abordează în comunicare tema taților care își iau concediu de creștere a copilului, față de cei din familiile tradiționale (42% versus 34%). Iar subiectul care îi îndepărtează de un brand, indiferent de tipul de familie din care fac parte, este acela al părinților plecați în străinătate și care și-au lăsat copiii în țară”, afirmă Traian Năstase, Managing partner iSense Solutions.
Prezența cuplurilor de același sex este un subiect ce polarizează atunci când apare în comunicarea de brand: peste jumătate (52%) dintre cei ce aparțin unei familii tradiționale nu ar cumpăra brandul respectiv (versus 28% în cazul familiilor moderne). În acelasi timp, 16% dintre cei ce aparțin familiilor moderne au declarat că ar fi mai înclinați să cumpere brandul respectiv (versus 6% dintre cei din familiile tradiționale), iar 56% dintre cei din familiile moderne, respectiv 42% dintre cei din familiile tradiționale sunt indiferenți în fața acestui subiect.
Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 501 de respondenți din mediul urban. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 16 ani din mediul urban din România. Grad de eroare +/- 4.38%, la un nivel de încredere de 95%.
Despre iSense Solutions
iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România. Compania a fost fondată de Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 14 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.
|
Studiu iSense Solutions: Banca modernă este cea ale cărei servicii sunt ușor de utilizat, consideră 8 din 10 români
iSense Solutions a desfășurat un studiu reprezentativ urban, pe 990 de respondenți, despre percepția românilor în ceea ce privește băncile moderne și serviciile oferite de acestea.
Cele mai importante trei caracteristici pe care românii din mediul urban le asociază cu o bancă modernă sunt ușurința în utilizare (menționată de 80% dintre ei), urmată de rapiditate (76%) și securitate (73%).
De asemenea, consumatorii își doresc ca o bancă modernă să fie atentă cu buzunarul lor. Astfel, serviciile bancare sunt evaluate ca fiind moderne dacă nu au comisioane (69%), dacă oferă discounturi și oferte (59%) precum și posibilitatea de a economisi o sumă de bani la fiecare tranzacție (51%).
Mai mult, din perspectiva consumatorilor, o bancă modernă trebuie să fie tot timpul la dispoziția clienților, oferind beneficii precum suport 24 din 24 (73%) și o rețea vastă de bancomate (59%).
În ce privește tehnologia, aceasta are rolul de a ușura interacțiunea consumatorului cu serviciile bancare, de a-i împlini nevoile de rapiditate și accesibilitate. De aceea, de la o bancă modernă clienții își doresc o aplicație pentru mobil (60%), să aibă posibilitatea de a efectua plăți contactless (59%) și de a contracta servicii online (53%), iar 47% își doresc să aibă opțiunea să își schimbe singuri setările de securitate la card (activare/dezactivare contactless, banda magnetică, schimbare pin, înghețare card etc.). Alte beneficii legate de tehnologie așteptate de către consumatori de la o bancă modernă sunt posibilitatea plăților automate de utilități prin direct debit (47%), opțiunea de a realiza online schimb valutar (43%), Self-banking (42%) sau posibilitatea salvării plăților realizate în aplicație (39%).
„În opinia românilor, o bancă modernă este o bancă de care „scapi” repede – adică o bancă ușor de folosit, cu care timpul de interacțiune este folosit eficient, tehnologia ajutând în acest sens. Și, cel mai important, toate acestea trebuie să se desfășoare într-un climat de securitate (menționat de 73% dintre consumatori) și transparență (64%). Cu alte cuvinte, ne dorim bănci moderne, dar relația cu o astfel de bancă pleacă întotdeauna de la încredere”, spune Traian Năstase, Managing Partner, iSense Solutions.
Pentru o parte dintre români, banca modernă este aceea care oferă servicii personalizate: 38% își doresc să aibă acces la statisticile privind cheltuielile realizate, pentru o mai bună evidență asupra banilor, 36% și-ar dori ca banca modernă să le ofere posibilitatea de a avea un consultant bancar personal, 33% își doresc un asistent de suport virtual. De asemenea, pentru 32% sunt importante carduri virtuale speciale pentru plăți online/digitale, iar 14% își doresc să aibă opțiunea de a cumpăra criptomonede.
Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 990 de respondenți din mediul urban. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani din mediul urban din România. Grad de eroare +/- 3.11%, la un nivel de încredere de 95%.
Despre iSense Solutions
iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România. Compania a fost fondată de Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 14 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.
|
Golin & iSense Solutions analizează influenţa pe care o au social media asupra deciziei de cumpărare
Pentru 9 din 10 români, un review bun în social media înseamnă peste nota 4
Golin şi iSense Solutions au realizat un nou studiu sub umbrela Bold by Lowe Group, analizând influenţa social media asupra deciziei de cumpărare. Potrivit studiului, aspectele din social media care îmbunătăţesc încrederea românilor în produse sunt un review bun (51%) şi un review recent bun (49%), viteza de răspuns a brandului (37%) şi conţinutul de calitate (34%). La polul opus, pentru consumatori, cele mai puţin relevante sunt share-urile (16%) şi numarul de followeri ai brandului (12%).
Dacă 90% dintre romanii din mediul urban se informează de pe internet (site-ul brandului, magazine online sau social media) atunci când vor să facă o achiziţie, 63% aleg magazinele fizice sau showroom-urile şi 49% apelează la familie, prieteni sau cunoştinţe.
În ceea ce priveşte influenţa social media asupra deciziei de achiziţie, Facebook influenţează decizia de cumpărare a alimentelor (în proporţie de 23%), a produselor de casă şi accesorii (33%), a electronicelor şi electrocasnicelor (31%), a hainelor şi încălţămintei (36%), a energiei şi utilităţilor (17%), a serviciilor financiare (18%). YouTube inflențează decizia de cumpărare cel mai mult pentru electronice și electrocasnice (18%), urmate de produse de casă și accesorii (16%) și haine și încălțaminte (13%). Instagram influențează cel mai mult cumpărarea de haine și încălțaminte, 9% dintre persoanele intervievate afirmând că au fost influențate de acest mediu pentru cumpărarea lor.
„Social media este o componentă esenţială a vieţii de azi. Fie că ne aruncăm ochii în notificările de pe Facebook dis-de-dimineaţă, fie că adormim urmărind filmuleţe de pe YouTube sau ne decidem ce ţinută să ne cumpărăm pentru un festival, inspiraţi de postările influencerilor, am fost curioşi să aflăm ce relaţie există între comunicarea din social media şi decizia de cumpărare. Azi, când social media ne influenţează până la impulsul de cumpărare, este necesar să înţelegem ce se află în spatele cortinei şi cum putem fi din ce în ce mai prezenţi acolo unde sunt şi consumatorii noştri și cum putem fi relevanţi în comunicarea cu ei”, spune Irina Roncea, Deputy Managing Director, Golin.
„Acum consumatorii caută activ infomații despre branduri nu doar pe Google, ci și pe canalele de social media, unde avem, pe de o parte, informații oficiale de la branduri, dar și interacțiunea și experiența altor consumatori cu aceste branduri. Din analizele făcute de noi, am constatat că influența canalelor de social media în decizia de cumpărare este mai mare cu 20% dacă un consumator a fost expus la reclame pe canalul respectiv și, în paralel, s-a și informat activ pe acel canal despre produsele care îl interesau. Aceasta înseamnă că o strategie de construire de conținut, combinată cu o strategie de advertising, au un maxim de impact”, adaugă Traian Năstase, Managing Partner, iSense Solutions.
În ceea ce privește influența pe care românii simt ca o au în rândul celor din jurul lor, 7 din 10 români (vs. 6 din 10 în 2017), consideră că influenţează opiniile sau deciziile persoanelor din jurul acestora. Cum? Prin exprimarea părerii despre subiectele curente (77%), prin acordarea unor sfaturi pentru luarea unor anumite decizii de viaţă (72%) şi prin recomandarea de produse/ locuri/ evenimente (66%) etc.
Dacă discutăm despre analiza motivelor care i-ar determina să recomande un produs, pentru 98% din români primează calitatea, apoi experienţa cu produsul (88%), iar mai apoi preţul acestuia (74%), pe ultimele locuri fiind ambalajul produsului (40%) sau reclama (33%). Studiul realizat de iSense Solutions a vizat canalele de top din social media (Facebook, YouTube, Instagram, LinkedIn, Snapchat, Twitter şi Pinterest) şi următoarele şase categorii de produse: alimente, produse de casă şi accesorii, electronice şi electrocasnice, haine şi încălţăminte, energie şi utilităţi şi servicii financiare. Studiul a fost realizat de compania iSense Solutions în exclusivitate pentru Golin și a inclus un eșantion de 500 de respondenți, utilizatori de internet din mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 16-55 de ani, pentru partea cantitativă. De asemenea, calitativ au fost realizate 3 interviuri in profunzime, cu utilizatori de social media cu vârsta cuprinsă între 19-36 de ani. Datele au fost culese online prin intermediul Panelului ResearchRomania.ro, în lunile august-septembrie 2018, și sunt reprezentative la nivel urban. Rezultatele studiului au un grad de eroare de +/- 4,38%, la un nivel de încredere de 95%.
|
Studiu Avon si iSense Solutions: obiceiul tinerilor de a trimite online poze nud cu ei
|
Studiu iSense Solutions: Românii, din ce în ce mai preocupați să aibă un stil de viață sănătos
Mai mult, dacă analizăm datele ultimii doi ani privind intenția românilor de a-și reduce nivelul de stres, observăm o creștere semnificativă: în 2016, 26% dintre români declarau ca au redus nivelul de stres, iar in 2018 acest procent crește până la 42%. Tot în ultimul an, 32% au găsit o balanță între viața profesională și cea personală, iar 30% au acordat atenție somnului și au dormit mai mult.
Pentru următoarea perioadă, 65% dintre românii chestionați au declarat că și-au făcut planuri pentru a reduce impactul situațiilor generatoare de stres (versus 56% în 2016).
„Nevoia de relaxare și de a avea un stil de viață sănătos sunt două subiecte tot mai importante pentru români. Studiul nostru confirmă nu doar că oamenii resimt nevoia de relaxare, ci și că alocă mai mult timp și resurse activităților menite să îi ajute în gestionarea stresului, sunt mai atenți la câtă mișcare fac și ce tip de alimente consumă. Acest lucru poate fi și un efect al comunicării intense pe tema stilului de viață sănătos și al promovării evenimentelor sportive (maratoanele, cursele de ciclism). Este un moment prielnic pentru brandurile din zona de healthy lifestyle, care pot să-și pună întrebări legate de cum se pot integra mai bine în viața celor preocupați de un stil de viață sănătos.”, afirmă Traian Năstase, Managing Partner, iSense Solutions.
În ceea ce privește intențiile de îmbunătățire a stilului de viață în următorul an, 31% dintre români își propun să dedice mai mult timp pentru ei (40% dintre femei versus 22% dintre bărbați). Cursurile de dans sunt printre activitățile preferate de femeile care și-au propus să aibă mai multă grijă de ele însele: 42%, comparativ cu 25% dintre bărbați. Iar dintre bărbații care își propun să se ocupe mai mult de ei înșiși în urmatorul an, 20% vor să facă acest lucru mergând la psiholog, versus 15% dintre femei.
La polul opus, doar 11% dintre românii intervievați au declarat că nu au facut nimic pentru a-și îmbunătăți stilul de viață, potrivit studiului.
Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 561 de respondenți din mediul urban, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-65 de ani din mediul urban din România. Grad de eroare =/-4.14% la un nivel de încredere de 95%.
Despre iSense Solutions
iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România. Compania a fost fondată de Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 12 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.
|
- « Previous Page
- 1
- …
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- …
- 10
- Next Page »
You must be logged in to post a comment.