București, 25 septembrie 2017
Golin România a analizat cum sunt percepute brandurile de către consumatorii români și ce tip de informații sunt relevante pentru ei, într-un studiu realizat la nivel național alături de compania de research iSense Solutions. Concluziile cercetării construiesc un tablou în care consumatorii, interesați mai ales de mesaje utile și practice și de domenii precum sănătate sau economie, se informează în special de la televizor și de pe rețelele sociale. Într-un astfel de context, brandurile, de la care românii așteaptă să fie în special de încredere și transparente, sunt apreciate mai degrabă pentru popularitate sau prestigiu.