București, 29 mai – Conform unui studiu realizat de către GPeC și iSense Solutions,53% dintre românii cu access la internet[1], adică aproape 6 milioane de utilizatori, au realizat în ultimul an cumpărături online cel puțin o dată pe lună, cu o creștere de 9% față de aceeași perioadă din 2016-2017. De asemenea, în ultimele 12 luni cumpărăturile online au devenit mai populare pentru categorii noi de clienți, cea mai mare creștere, de la 36% la 51%, fiind înregistrată pentru segmentul de vârstă de 45-54 ani.
Cercetare iSense Solutions: Cât de atrași sunt românii de magazinele online străine
Bucureşti, 23 martie 2018: Peste jumătate (59%) dintre tinerii sub 35 de ani din mediul urban au făcut cumpărături, în ultimul an, pe cel puțin un magazin online din străinătate, cum ar fi Amazon, AliExpress, eBay sau Alibaba, arată un studiu realizat de iSense Solutions. Cel mai popular este Amazon – 88% dintre românii din mediul urban au auzit de acest retailer și 84% îl vor prezent și pe piața locală.
Topul popularității este urmat de eBay, de care au auzit 84% dintre românii din mediul urban, dar și de Alibaba (53%), AliExpress (51%), ASOS și Target (14%). În schimb, clasamentul vânzărilor este complet diferit. În ultimele 12 luni, cei mai mulți români din mediul urban au făcut cumpărături online prin intermediul AliExpress (21%), în timp ce doar 15% prin intermediul eBay, 14% – pe Amazon, iar 5% – pe Alibaba.